joi, februarie 4

Cele mai ciudate inventii

  De-a lungul timpului, au fost o multime de inventii care au ajutat la dezvoltarea omenirii, care au ridicat nivelul de trai si ne-au aratat ca nu exista limite.

Exista insa si un alt tip de inventii, cele adresate unui anumit segment al populatiei si care sunt, de departe, printre cele mai ciudate lucruri pe care le-ati vazut.

"Tantarul" care ii sperie pe adolescenti

Howard Stapleton a inventat un aparat cel putin bizar. Un dispozitiv electromecanic ce are ca scop alungarea tinerilor, in special a celor care creeaza probleme.

Astfel, "Mosquito" emite suntele pe frecvente pe care se pare ca doar adolescentii le aud, adultii fiind imuni la ele.

Tot Stapleton, insa, e si cel care a creat, folosind acelasi principiu, si sunetul de apel pentru telefonul mobil care poate fi auzit de elevi, dar nu si de profesori.

Chilotii antiflatulenta

Nimic nu e mai neplacut decat momentele in care nu stiti cum sa iesiti mai repede din incapere pentru ca, pur si simplu..."aveti gaze".

Americanul Buck Weimer a gasit insa solutia perfecta pentru aceasta problema: chilotii antiflatulenta.

Aceasta lenjerie speciala este prevazuta cu un filtru charcoal ce poate fi inlocuit care elimina mirosurile neplacute inainte ca ele sa fie eliberate. Asa cum spune si sloganul: "Poarta-i pentru cei pe care ii iubesti".

Aparatul care traduce latratul cainilor

Bow-Lingual este un mini-computer care faciliteaza comunicarea dintre caine si om, traducand ceea ce latra animalul.

Un microfon wireless este atasat de zgarda cainelui si aparatul, care seamana cu un walkie-talkie si este prevazut cu un ecran LCD, va traduce ceea ce "spune" cainele.

Sunetele scoase de animal sunt analizate si plasate intr-una din cele sase categorii: bucurie, tristete, frustrare, nevoie, asertiune si aparare. Dupa ce acest lucru a fost stabilit, Bow-Lingual va alege arbitrar o fraza care apartine acelei categorii si o va posta pe ecran.

Costumul care se parfumeaza singur

De cate ori, in graba de a iesi pe usa pentru a nu intarzia la serviciu sau la o intalnire importanta, barbatii uita sa se parfumeze? Sau seara, cand ajung la acea cina romantica amanata de atatea ori si-ar dori sa fi apucat sa treaca intai pe acasa sa fi facut un dus dupa o zi de munca.

Toate aceste probleme sunt rezolvate cu ajutorul costumului care se parfumeaza singur.

Costumul este facut dintr-un material care a fost, initial, inmuiat intr-un lichid chimic ce contine micro-capsule cu parfum, care se sparg si imprastie mireasma atunci cand cel care poarta sacoul se misca. Asa reusesti sa ramai fresh intreaga zi.

Masina de spalat pentru caini si pisici

Inventatorii acestei ciudate masinarii s-au gandit, in 1998, ca animalele ar trebui sa beneficieze de acelasi tratament ca si oamenii cand vine vorba de masajul de la dus.

Astfel, Lavakan, masina automata de spalat animale, este mult mai sigura si mai putin stresanta pentru patrupede decat atunci cand sunt spalate manual.

In mai putin de jumatate de ora, animalele sunt curate si uscate, fara zgarieturi si muscaturi.

Un comentariu:

  1. Tot Stapleton, insa, e si cel care a creat, folosind acelasi principiu, si sunetul de apel pentru telefonul mobil care poate fi auzit de elevi, dar nu si de profesori.


    vreau si eu pe asta:D

    RăspundețiȘtergere